Echipamentul de stingere a incendiilor este un element obligatoriu pentru stingerea incendiilor, care este adesea neglijat de alții și poate fi utilizat atunci când este nevoie urgentă. Mai ales în clădirile înalte de astăzi, cu o mulțime de decorațiuni din lemn, plastic și țesături, odată ce există un incendiu, dacă nu există un echipament adecvat de stingere a incendiilor, acesta poate provoca o catastrofă.
Stingătoarele de incendiu din antichitate erau foarte simple, nimic mai mult decât cârlige, topoare, lopeți, găleți și altele asemenea. Primul extinctor dedicat a fost inventat în 1816 de căpitanul englez, Manby, originar din Norfolk, și era doar unul sau două tobe umplute cu aer comprimat care conținea mai mult de 1 litru de apă.
Până la mijlocul secolului al 19-lea, medicul francez Gallier a inventat extinctorul chimic portabil. Se amestecă bicarbonat de sodiu și apă în butoi, și de a folosi o altă sticlă de sticlă să dețină acid sulfuric în gura de butoi. Când este utilizată, sticla este spartă de un atacant, care amestecă substanțele chimice, produce dioxid de carbon și împinge apa din butoi.
În 1905, profesorul Laurent al Rusiei a inventat un agent de stingere a incendiilor cu spumă în Sankt Petersburg, amestecând sulfatul de aluminiu cu soluția de bicarbonat de sodiu și adăugând un stabilizator. Poate izola eficient oxigenul și sufoca flacăra.
În 1909, Davidson din New York a obținut un brevet pentru utilizarea dioxidului de carbon pentru a apăsa tetraclorura de carbon de la un extinctor, un lichid care se transformă instantaneu într-un gaz mai greu, neinflamabil, pentru a sufoca flacăra. De atunci, au apărut o varietate de stingătoare de incendiu mici, cum ar fi stingătoare de incendiu cu pulbere uscată și stingătoare de incendiu cu dioxid de carbon lichid.

